Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, a anunțat, în cursul zilei de marți că vacanţa de primăvară va fi prelungită, astfel încât aceasta să includă Paştele catolic şi pe cel ortodox.
Astfel, potrivit spuselor oficialului şi să se reducă mobilitatea în perioada lunii aprilie. Concret, vacanța de primăvară va avea loc în perioada 2 aprilie-4 mai.
„Observând evoluţia epidemiologică din ce în ce mai gravă, corelată cu starea sistemului sanitar, luăm în considerare extinderea perioadei vacanţei de primăvară în aşa fel încât avantajele să fie următoarele:
Citește și: Anunțul făcut de Ministrul Educației! Examenul de Evaluare Națională 2021 va fi reprogramat după Bacalaureat
să includă şi sărbătorile pascale catolice şi sărbătorile pascale ortodoxe;
să permită o micşorare a mobilităţii pe perioada lunii aprilie, care se anunţă ca fiind cea mai dificilă;
să permită organizarea examenului de bacalaureat la aceleaşi date chiar dacă vom fi nevoiţi, ca anul trecut, să echivalăm competenţele şi să organizăm proba de competenţe digitale după bacalaureat”, a spus ministrul, citat de Agerpres.
„Al patrulea avantaj – să permită încheierea simulărilor pentru Bacalaureat şi Evaluarea naţională până pe 31 martie, deci să rămână deschise până la 1 aprilie, având avantajul că putem derula toate simulările – clasa a VIII-a , clasa a XII-a, clasa a XIII-a.
Se susţin la datele planificate evaluările pentru clasa a IV-a şi a VI-a”, a mai spus Cîmpeanu la o dezbatere organizată de Senat pe tema finanţării învăţământului superior.
Sorin Cîmpeanu a adăugat însă că extinderea perioadei vacanţei de primăvară are și dezavantaje.
„Bacalaureatul rămâne pe loc, Evaluarea naţională ar urma să se organizeze după Bacalaureat, admiterea în liceu tot după Bacalaureat şi mai avem evaluarea la clasa a II-a, care era programată în luna aprilie – începea pe 20 aprilie – să fie mutată în luna mai.
Deci, punând în balanţă avantajele, în primul rând micşorarea mobilităţii, am încercat să găsim soluţia optimă de echilibru pentru a pierde cât mai puţin”, a spus Cîmpeanu.
Nu rata: Coronavirus în România, 23 martie. 6.149 cazuri noi, în ultimele 24 de ore